Realitatea de vis by Radu Udar

Am obosit purtându-te cu mine doar în gând,
Ci am s-o fac mereu dar nu ştiu până când,
Mi-e tare greu să mă conving şi nu ştiu cum,
Că ai să fii mereu confuză ca acum....

Mi-e dor de tine şi când eşti cu mine,
Mi-e dor să fim mereu un mare doi,
E trist şi poate-nebunesc doar pentru tine,
Că visul meu cuprinde dans cu noi.

Cu noi, cei plini de patimi şi păcat,
Pe drumul plin de gropi, de praf şi desfundat,
Noi, ce pozăm imaculaţi în îngeri, după caz,
Dar suntem tatuaţi cu pete pe suflet şi obraz,

Ne-ar trebui un timp de stat la curăţat şi provizoriu,
Un mic repaus de luat în clor, în purgatoriu,
Deratizaţi frumos şi scoşi ca noi,
Ţinându-te de mână, alergând în doi...

Umbre Sufletesti de Codrin Onofrescu

Ceasurile-mi urlă-n gând,
Picurile-mi sunt avânt,
Sunt aici si-n multe locuri,
Pentru mine un cuvânt.

Credinţa-mi bate zorii,
Eu mi te-adulmec in mine,
Cu inima ce tu-mi adori,
Ca în valuri cristaline .

Suge-mi viaţa de apoi,
Inger mi-eşti apus de mult,
Cauta-mă de ma jupoi,
Sau pune-mă sa te ascult.

Fa-mă al tau de vrei,
Şi pune-mă sa-ti jur credinţă,
Ajuta-mă sa îi dau umbrei,
Viaţă ,ură si dorinţă.

Leliei by Radu Udar

Mi-aluneci cu mâna prin plete,
Îmi bântui cu tine prin cuget,
Spre buzele arse de sete,
Te verşi cascadă-n vuiet.

Cu palme căuşe m-adapă,
Mă satură cu mii de priviri,
Cu sânii mormântul îmi sapă,
Omoară-mă când mă respiri.

Dar naşte-mi în fiece clipă,
Şi fă-mă să nu te mai pierd,
Speranţe vinde-mi în pripă,
De doi bani dezmierd,

Mai vinde-mi de trei lei tămâie,
Şi bonus dă-mi să inspir,
Tot trupul, din cap în călcâie,
În schimb Universul dar gir.

Te spăl cu el pe picioare,
Pe ochi cu stele din cer,
Te usuc în raze de soare,
La troc dă-mi ce nu ştiu să cer.

Şi nu ştiu cu tine ce-aş face
Când zilnic mă tot risipesc,
Am obosit... te las în pace,
S-a înserat, speranţele pălesc.

Un fel de liniste by Radu Udar

E mult prea mult zbucium în mine,
Şi mult prea multă linişte-mprejur,
Că Doamne, oare cum de-mi vine
Pe toate şi pe toţi să-njur,

De parcă ar purta vreo vină,
Că nu-i oriunde locul meu,
Că n-am nici trunchi, nici rădăcină
Şi parcă n-am nici Dumnezeu,

Nici nu ştiu de mă duc sau vin,
De-i soare sau de plouă-ntruna,
De tot ce am e rai sau chin,
Trăiesc mai multe vieţi sau numai una.

Sau toate mi se-ntâmplă numai mie,
Sunt paratrăznetul a tot ce-i rău,
Beau apă moartă, amăgindu-mă că-i vie,
Cred că mă înalţ, dar mă afund în hău,

Mă chinui zilnic, deci trăiesc,
Să duc la capăt ce-n cârcă mi-a fost pus,
Şi pentru tot ce mi-a fost dat să mulţumesc,
De m-o primi cu rugă Cel de sus.

Balada Boschetarului

Mă clatin, dar nu bate vântul,
Şi nici măcar de foame nu sunt beat,
Ar trebui, dar mă încearcă setea
Să las în urmă încă un păcat;

Păcatul că mai am pe astă lume
Un pic de umbră de făcut şi vânt,
Că praf făcut-am mult prea multă vreme
Şi mult am înmulţit nimicul pe pământ.

Ar trebui să mă mai dau pomană,
Să scap de mine, că nu mă mai vreau,
Îmi sunt la inventar în plus şi-n minus
Şi nu mai trebuiesc nici celor ce mă au.

Nici Domnul nu mă vrea, se pare,
Cu indulgenţă, în grădina Sa,
Aş fi un fals făcut prea bine,
La chipul şi asemănarea Sa.