Un fel de liniste by Radu Udar

E mult prea mult zbucium în mine,
Şi mult prea multă linişte-mprejur,
Că Doamne, oare cum de-mi vine
Pe toate şi pe toţi să-njur,

De parcă ar purta vreo vină,
Că nu-i oriunde locul meu,
Că n-am nici trunchi, nici rădăcină
Şi parcă n-am nici Dumnezeu,

Nici nu ştiu de mă duc sau vin,
De-i soare sau de plouă-ntruna,
De tot ce am e rai sau chin,
Trăiesc mai multe vieţi sau numai una.

Sau toate mi se-ntâmplă numai mie,
Sunt paratrăznetul a tot ce-i rău,
Beau apă moartă, amăgindu-mă că-i vie,
Cred că mă înalţ, dar mă afund în hău,

Mă chinui zilnic, deci trăiesc,
Să duc la capăt ce-n cârcă mi-a fost pus,
Şi pentru tot ce mi-a fost dat să mulţumesc,
De m-o primi cu rugă Cel de sus.